Ritualuri de Anul Nou şi de Sfântul Vasile. Ce să faci ca să ai spor în casă, sănătate şi să ocoleşti ghinionul

1490668_346514328866090_3424603901235648784_o

foto – Centrul Culturii Tradiționale Vaslui

Românii petrec de Anul Nou şi de Sfântul Vasile, păstrând o parte dintre obiceiurile păgâne despre care spun că îi apără de rele şi îi ţin sănătoşi şi prosperi pentru un an întreg.

Tradiţia spune ca e bine să fie mult zgomot în casă pentru a alunga spiritele rele, iar cei care se sărută sub vâsc vor avea mult noroc în dragoste. O altă superstiţie este aceea că în ultima zi din anul vechi şi în prima zi din cel nou nu este bine să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă – nici măcar gunoiul –, pentru că, odată cu el, dăm afară şi norocul. Tot legat de bani, nu trebuie să avem niciun fel de datorie când începe noul an, altfel vom da bani tot anul. Se mai spune că primul om care ne va trece pragul casei în prima zi din noul an ne va influenţa. Dacă prima persoană care îţi intră în casă de Anul Nou este bărbat, vei avea parte de noroc tot anul. Dacă este femeie, vei fi urmărit de ghinion. În satele din judeţul Călăraşi, fetele încă mai ţin cont de tradiţiile de pe vremea bunicii. „În Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, dimineaţa visându-l pe cel cu care se vor căsători“, spune Anişora Topârceanu.

La trecerea dintre ani, spun bătrânii, este bine ca fiecare să poarte o haină nouă şi ceva roşu, sau o altă culoare veselă care să atragă energiile pozitive.

În prima zi din noul an, creştinii îl prăznuiesc pe sfântul „păzitor de duhuri rele“, adică pe Sfântul Vasile. Un număr mare de practici magice şi de ritualuri se săvârşeau în această zi ce marchează începutul, nu doar al unui nou an, dar şi, în mod simbolic, al unui nou ciclu de viaţă. „Sfântul Vasile este apărătorul creştinilor, «păzitor de duhurile rele», astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice. Pe de o parte, 1 ianuarie reprezintă un moment de cumpănă, pe de altă parte, este o zi fastă prin excelenţă – este prima zi a anului, a unui nou interval de timp“, explică specialiştii în etnografie. Astfel, „Semănatul“, „Pluguşorul“, „Plugul cel Mare“ şi „Vasilică“ sunt cele mai importante texte „magice“ care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică, ele urând bunăstare fizică şi materială oamenilor. „De exemplu, «Sorcova» sau colindele de Sfântul Vasile le urează celor apropiaţi sănătate şi putere de muncă“, arată Anişoara Topârceanu de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi. Norocul din noaptea dintre ani Ca să ne meargă bine în noul an, în noaptea de Revelion trebuie să ţinem cont de câteva lucruri.

Citeste mai multe, aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *