Obiceiul Udatul Ionilor la Tălmăcel

02În Sibiu, de Sfântul Ioan Botezătorul, tot omul se gândește la Tălmăcel, un sat de munte unde oamenii nu au renunțat nici în acest an la cel mai cunoscut obicei prilejuit de această sărbătoare, “Udatul Ionilor”, păstrat din străbuni deși în toate satele din Mărginime nu mai e de găsit decât o singură pereche de boi pentru carul alegoric. (Agerpres)

După slujba religioasă, spre râul din sat pornește un alai format din feciori călări ce poartă steaguri tricolore, copii și juni îmbrăcați tradițional, un car alegoric tras de boi împodobiți cu țesături și mărgele și mai în urmă măgărușii cu moșul și baba din paie. Ajunși la râu, pe versuri tradiționale, junii îi udă rând pe rând pe toți ce poartă numele de “Ion” sau “Ioana”.

Dimineața de Sfântul Ion în Tălmăcel trebuie să ajungi de la Sibiu cu o ocazie pentru că nu există nicio cursă regulată cu autobuzul. După un drum pe o ceață densă de câteva zeci de minute, la ajungerea în sat nu e aproape nimeni pe nicio uliță. Aflăm din vorbă în vorbă unde se pregătesc caii și mai ales boii, pentru sărbătoarea care va cuprinde tot satul în jurul amiezii. La familia Oancea, unde ai crede că s-a adunat tot satul, iapa Denisa stă cuminte în timp ce câteva femei și câțiva bărbați o îmbracă în haine de sărbătoare. Este o iapă de zece ani, pe care se așează o pătură, un cearceaf alb, chindeaua, căpețanu, sorcova, batistele bătrânești, ultimele purtate de mire la brâu, pe timpul când mirele și mireasa purtau straie naționale. Cele șase bucăți de chindeauă, un fel de țesături cu motive tradiționale, țesute la război de bunicile tinerilor care astăzi urmează să stea mândri în șa, sunt de fapt zestrea obligatorie pe care femeile trebuiau să o aibă, altfel feciorii nu le luau de neveste.

“Peste chindeauă se așează perne, șaua, o față de masă țesută la război de bunica, noi nu mai țesem”, ne spune ușor rușinată, dar cu zâmbetul pe față, una din femeile pe care le-am găsit robotind de zor în curte la familia Oancea. Aici am dat de Ion. Bunicul Ion, ale cărui cămeșoaie, nădragi, dar mai ales cheptarul (vesta n.r.) primit la nuntă le va purta nepotul, cel mai mândru dintre toți. Îl cunoaștem pe Ion, care acum e ‘primarul’ junilor din ceata mică. Adică, e șeful celor mai tineri din sat și el se va afla în fruntea alaiului. “Ploscă poartă doar cei care au numele Ion sau primarul de la ceata de juni. Cizmele mele sunt de la juni. Asta-i o cămeșoaie, de la bunicu. Nădragii ăștia vechi sunt de la bunicu. Ceilalți i-am făcut eu, depinde de vremea de afară, pe care îi iau”, așa ne descrie ținuta de sărbătoare Ion Oancea, cel mai mic Ion din familia Oancea, despre care ne dăm seama că e o familie cunoscută și respectată după pregătirile care se fac și mai ales după felul în care le trece pragul chiar primarul.

De la familia Oancea plecăm pe ulițele în mare parte neasfaltate, la deal, spre marginea satului, spre țigani, cum zice lumea, unde e casa lui Borcănel. Acesta e gazda unde sunt boii, ultimii boi din satele de munte din Mărginimea Sibiului. Despre Borcănel și boii lui am mai scris când era destul de necăjit că nu are nevastă și nici bani mulți.

Mai multe, aici. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *