Nunta străbunicilor, recreată în detaliu după 75 de ani

O tânără de 19 ani din judeţul Sălaj a recreat în cele mai mici detalii o nuntă tradiţională românească care a avut loc în urmă cu 75 de ani. Patricia Toma, proaspăt studentă la specializarea Turism Cultural din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, este pasionată de frumuseţea şi originalitatea obiceiurilor rurale şi are în plan revitalizarea satului natal Marin, din comuna Crasna, informează Adevărul.

646x528Nunta reprodusă în micul sat sălăjean este chiar cea a străbunicii sale, Maria Şandor (94 de ani), zisă Măriuţa Licuţii. Nonagenara, care a luat parte din nou la propria nuntă, după trei sferturi de veac, s-a căsătorit atunci, în 1941, cu Petru Şandor, zis Petrea Stropii. „Satul nostru este tot mai trist. Ne pierdem tradiţia“

Evenimentul s-a derulat în curtea unei case bătrâneşti, pe care Patricia a transformat-o, cu sprijinul părinţilor şi al unor consăteni, într-un mic muzeu, în care sunt expuse obiecte de mobilier, ţesături, piese vestimentare şi vase de lut, primite în dar de la străbunica ei.

„Ideea mi-a venit după ce am constatat că, pe zi ce trece, satul nostru este tot mai trist, tot mai mulţi consăteni părăsind Marinul pentru o lume pe care ei o consideră mai bună, şi tinerii care se încăpăţânează să rămână aici nu îşi cunosc trecutul. Am simţit că dacă nu se intervine într-un fel sau altul, în câţiva ani, ne pierdem tradiţia. Când am cumpărat această casă, am decis să o aranjăm şi să o transformăm într-o dovadă a Marinului din trecut. Iar când am găsit costumul popular al străbunicii mele, m-am hotărât să îi reconstitui şi nunta“, ne-a explicat Patricia Toma.

Ea consideră că este esenţial ca nunta ţărănească să nu fie un simplu eveniment cultural, ci să redobândească valenţele economice pe care le avea cândva, lucru care ar permite redinamizarea satului şi i-ar determina pe tinerii din mediul rural să preţuiască la adevărata valoarea resursele acestor meleaguri. Straie populare vechi de peste un secol Curtea casei-muzeu a devenit neîncăpătoare pentru cele peste 100 de persoane care au luat parte la reeditarea nunţii din 1941.

Nuntaşii, cei mai mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie populare, unele vechi de peste un secol, au fost transpuşi în atmosfera de odinioară a nunţii ţărăneşti, al cărei pion central a fost nimeni alta decât Patricia, cea care a simulat rolul miresei. Mire în piesa de teatru complexă i-a fost un prieten din sat, Răzvan Chirilă, în vârstă de 18 ani.

Citeste mai mult: adev.ro/oc7d62

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *