“În spatele măștilor te ascunzi ca să poți face ceea ce nu poți face în cotidian”

Confecționarea măștilor populare românești este, în prezent, mai degrabă o artă decât un meșteșug, în condițiile în care aceste elemente de bază ale culturii populare românești și-au pierdut cu timpul importanța în cadrul tradițiilor care însoțesc diverse evenimente din viața satului.

Nicolae-Popa-masti

Înainte însă ca acestea să fie confecționate și vândute în scop decorativ, măștile aveau, pentru țăranii români, un rol ritualic bine-stabilit și însoțeau mare parte dintre manifestațiile importante la care lua parte întreaga comunitate. Jocurile cu măști aveau loc (și încă mai au în unele zone) în anumite momente ale anului (la Crăciun, la spargerea Anul Vechi, la Rusalii) sau cu ocazia unor evenimente definitorii din viața omului (nuntă, moarte).

În funcție de eveniment, măștile zoomorfe (care înfățișează animale) sau antropomorfe (care înfățișează omul în diverse ipostaze) fie sugerează renașterea, fertilitatea, reînvierea vegetației (fiind reminiscențe ale memoriei colective), fie evocă imaginea strămoșilor fie reprezintă refularea unor tensiuni sufletești ascunse în timpul anului. Potrivit etnologului Mihai Pop, citat de mesteri-populari.ro, „în spatele măștilor te ascunzi ca să poți face ceea ce nu poți face în cotidian. Jocurile cu măști sunt, la sfârșitul perioadei rituale şi ceremoniale, un fel de purificare, pregătindu-ne să intrăm mai liberi în perioada nouă care vine”.

Potrivit Asociației Meșterilor Populari din Moldova, în general, etnologii, au căzut de acord că apariția măștilor trebuie pusă în concordanță cu degenerarea timpului. În ce privește rolul lor, există păreri diferite. Unii spun că ele „reprezintă în mentalitatea arhaică spiritele moșilor şi strămoșilor care ar transmite prin dialog, gesturi, jocuri, principiul fertilității în noul an”, în timp ce alții susțin rolul apotropaic al fenomenului (de apărare împotriva duhurilor rele) sau văd în deghizare o modalitate de refulare a tensiunilor sufletești, masca oferind protecția anonimatului şi posibilitatea înfăptuirii unor gesturi pe care mascații nu şi le-ar permite în viața cotidiană.

Măștile zoomorfe cele mai răspândite sunt capra, turca, brezaia, ursul, cerbul, căiuţii. Turca, specifică zonei Transilvaniei, reprezintă o divinitate preistorică, ce se naște în perioada solstițiului de iarnă (atunci când este și confecționată și îmbrăcată masca), petrece pe durata colindatului, moare violent, prin lovire sau împușcare, şi renaște simbolic odată cu noul an. Brezaia, având cap de cocoș, vultur, barză, vulpe sau câine este un tip de mască răspândită în zona Munteniei, dar şi în Moldova, fiind adesea asociată cu un spectacol parodic. Tot în zona Moldovei apare jocul Căiuților, un simulacru de lemn purtat de un tânăr, ce reprezintă un cal. Căluțul sau căiuţul simbolizează vitalitatea şi forța.

Măștile antropomorfe imortalizează, în ipostază caricaturală, fie defecte omenești, fie variate ipostaze ale umanului. Printre tipurile de măști se numără: moșii, babele, uncheșii, negustorii, dracii, jidanii, ţiganii sau turcii. În oricare dintre ritualurile ce implică masca, cei mascați, întotdeauna bărbați, nu îşi divulgau numele, obicei ce păstrează semnificațiile originale ale inițierii, relatează mesteri-populari.ro

SURSA: http://ro.stiri.yahoo.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *