Care a fost și care este rolul colindului și de unde vine cel mai păstrat obicei

Cuvantul „colind” sau „colinda” provine din latinescul „Calendae” nume ce se dadea vechilor sarbatori pagane de Anul Nou cand era obiceiul sa se faca urari de belsug si fericire pentru noul an ce incepea. De aceea cuvantul „colind”este pus in legatura cu sarbatoarea pagana „Calendae Ianuarii” si cu urarile ce se faceau pentru Anul Nou precum si cu impartirea darurilor de unde avem si noi obiceiul sa impartim copiilor colindatori daruri precum: colacei, cunoscuti sub numele de colindeti sau bolindeti in unele parti ale tarii, fiind facuti din grau curat, proaspat macinat.

colindatori

Obiceiul colindelor este preluat de la romani care sarbatoreau in aceasta perioada „Nasterea Soarelui”, deoarece in aceasta perioada a iernii soarele atinge punctul sau cel mai jos in emisfera sudica, incepand apoi, asemenea unei ridicari apoi o miscare treptata spre nord. Calendele erau sarbatori romane inchinate soarelui , ele desemneaza un obiect rotund, o trimitere directa la discul solar, de aici si obiceiul de a imparti colaci si nuci colindatorilor, toate simboluri ale cercului, ale perfectiunii.

Cu ocazia acestei sarbatori, timp de 6 zile un grup de colindatori formati din barbati si baieti, trecea pe la fiecare casa pentru a aduce vestea cea buna formand un cerc in timp ce cantau colindele. La capatul celor 6 zile colindatorii realizasera un cerc in jurul intregii comunitati, principala motivatie a obiceiului fiind aceea de protectie, caruia i s-a impus sensul binecuvantarii si cel al Nasterii Domnului.

Romanescul „colinda” nu vine direct din latinescul „Calendae”, ci prin intermediul cuvantului bulgar „koleda”.Majoritatea colindelor au provenienta laica.

Colindatul este obiceiul cel mai bine pastrat. Cu colindatul umbla copiii, flacaii, iar in unele sate chiar si barbatii insurati astfel: copiii merg ziua cu colindul, pana la apusul soarelui merg flacaii, iar noaptea, barbatii.

Colindele poarta prin veacuri cuvantul tainic al Nasterii Sfinte. Ele sunt o sinteza a spiritului creator si religios al poporului roman.

Bucuria colindului este nemarginita. De cum se lasa seara, copiii se aduna si pornesc colinda. Chiar daca ninge sau este ger de crapa pietrele, micutii se aduna in cete si pornesc pe ulitele satului ca sa vesteasca Nasterea Mantuitorului. Asa se obisnuieste de mii de ani,ca la Craciun sa se mearga cu colindul dupa un anumit ritual.Astfel bunicii isi poarta nepotii in carca si nu uita sa ia cu ei si un bat ca sa isi faca drum prin zapada si sa se apere de caini. Inainte sa plece de acasa copiii primesc traistute cusute de mana din panza in care aduna nucile, covrigii si merele.

Gazdele care isi primesc colindatorii isi deschid atat portile sufletului cat si portile caselor din care ne imbie un miros dulce de mere,colaci calzi si bomboane… precum si mirosul bradului proaspat impodobit.

Colinda a reusit sa se pastreze pana in zilele noastre marcand din Ajun si pana in a treia zi de Craciun viata spirituala a comunitatii. In unele zone ale tarii cum ar fi zona Bihorului colindatorii sunt insotiti de Turca, o infatisare fantastica a Caprei, cu dublu rol, de a aduce prosperitate si de a alunga spiritele rele. In Bihori flacaii sunt invitati in case unde canta superbe cantari: colinde de batrani, colinde pentru gazde, colinde dedicate agricultorilor, pescarilor, vanatorilor, glorificand aceasta eschidere catre intelegerea muncii omului nu numai ca o activitate trudnica ci si ca pe o expresie a rugaciunii. De aceea colinda este cantarea catre Dumnezeu,este cantare pentru munca omului, este concretizarea verbala a tot ceea ce tine de nivelul, de sperantele oamenilor.

colindatori-blog1Se spune ca la Craciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu aude aude rugaciunea omului corect, aude sufletul curat care este purificat in timpul postului, iar acum are dreptul de a-i cere lui Dumnezeu clementa pentru munca lui si sprijin pentru indeplinirea dorintelor.

In timp ce feciorii intoneaza colindele, Turca realizeaza un dans frenetic, harjoneste femeile si fetele. Alaturi de Turca, in sudul tarii, se regaseste Brezaia care aduce in atentie tot simbolismul Caprei. Colinde precum: „Steaua sus rasare”, „Trei magi de la rasarit”, „O ce veste minunata”, „O brad frumos”, „Florile dalbe”, „Buna dimineata la Mos Ajun”, sunt colinde care amintesc de nasterea Domnului si de bucuria omenirii la auzirea vestii.

Colindatul atat la tara cat si la oras a ramas o sarbatoare a comunitatii,a copiilor si tinerilor care colinda ca si a celor care primesc colindatori rasplatindu-i cu daruri si contribuind astfel la pastrarea datinilor stravechi. (Sursa – traditii.ro)

 De Crăciun, se urează belşug, spor şi pământul să rodească

 Conform Wikipedia, colindele sunt niște cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină.

Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de iarnă, și nici colindatul cu umblatul cu steaua. Colindele se cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou. Unele dintre ele au o sumedenie de variante și versiuni, potrivit diferitelor regiuni și graiuri. (Mai multe pe Wikipedi

Colindele au avut iniţial două funcţii importante: de felicitare şi rolul magic de a alunga duhurile rele.

„Colindatul avea o funcţie de felicitare, veneam să-ţi urez să ai un an bun, spornic, să ai belşug. Crăciunul a încorporat şi sărbătorile precreştine a căror funcţie era de urat belşug cu ocazia anului nou agrar, adică în martie. De aceea, se urează de Crăciun belşug, spor şi pământul să rodească, când mai sunt încă două luni până vine primăvara”, explică explică Răzvan Roșu, etnolog, pentru Adevărul.

La un moment dat, colinda precreştină care a început să fie încreştinată.

„Biserica n-a putut să şteargă tot ce exista înainte şi, mai ales ortodoxina, nu a încercat să combată, ci a încorporat, a mascat colindele precreştine. Au început să se răspândească cântecele de stea, care au mesaj religios şi sunt mai plăcute la auz. Majoritatea colindelor de astăzi sunt de fapt cântece de stea, copiii le cântau când mergeau cu steaua – „O ce veste minunată”, „Trei păstori”, „Steaua sus răsare”. Cântecele de stea sunt venite pe filieră occidentală, se aude şi în muzica lor. Sunt răspândite mai ales prin greco-catolicism, dar şi ortodocşii le-au preluat. Cântecele de stea au tematică pur creştină şi povestesc efectiv despre naşterea Domnului. De acolo vine şi ideea preconcepută conform căreia colindele sunt despre naşterea Domnului”.

Peste timp, din semnificația inițială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări.

colindatori1Cea mai veche formă de colind

Colindatul cu “Bună dimineaţa la Moş Ajun” este foarte probabil cea mai veche formă de colindat care s-a mai practicat în dimineaţa Ajunului Crăciunului de către copii în unele localităţi din Transilvania. Acest colind prezintă foarte multe asemănări cu urările păgâne ce se făceau la Calendele lui Ianuarie.

Ioan Toşa, muzeograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a vorbit cu reporterii Adevărul despre una dintre cele mai frumoase şi cele mai vechi colinde răspândite atât în Vechiul Regat cât şi în Transilvania. “Colindatul cu Bună dimineaţa la Moş Ajun este foarte probabil cea mai veche formă de colindat care s-a mai practicat în dimineaţa Ajunului Crăciunului de către  copiii şi tinerii satelor  în  localităţile din Vechiul Regat ( Dobrogea, Muntenia Oltenia) şi numai de către copii, în unele localităţi din Transilvania. Pentru colindatul cu Bună dimineaţa copiii îşi pregăteau colinde, ciocane sau cârlige şi învăţau urarea. Colindele se făceau cu câteva zile înainte de ajunul Crăciunului din nuiele de alun pe care le curăţă de coajă apoi le  leagă cu fâşii de tei aşa fel ca să formeze romburi, sau o formă de şarpe şi le afumă la lumina unei  lumânări, astfel că partea neînfăşurată să se înnegrească, iar cele înfăşurate să rămână albe.

În Transilvania numai în satele de pe Valea Arieşului copiii îşi făceau colinde pentru colindatul cu Bună dimineaţa. Colindele se făceau  din  beţe de alun, brad, salcie care se puneau seara în apă, iar a doua zi cu cuţitoaia  se făceau un fel de cârlionţi pe ele. În  satele din judeţele Bihor, Cluj, Satu Mare, Sălaj şi Someş, copiii îşi făceau ciocane  copiii aduc din pădure nuiele pe care le curăţă ca să fie albe, le taie ca să fie aşa de înalte ca şi copilul care-l  poartă, iar în partea de jos  îi fac o formă de cruce.  În  localităţile din judeţele Mureş, Târnava Mare, Târnava Mică  colindătorii îşi făcea cârlige  un lemn care  la un capăt are formă de cârlig ca să nu cadă covrigii de pe el”. Alături de ciocane şi cârlige pentru păstratul  colacilor primiţi colindători purtau şi o bâtă pentru colaci sau  o traistă de pânză albă”, explică Toşa.   Alegerea vătafului   În localităţile din Vechiul Regat înainte de a porni la colindat cu Bună dimineaţa , copiii îşi alegeau un conducător, vătaf . Vătaful se alegea dintre  „colindătorii cei mai robuşti şi frumoşi la faţă, pentru ca şi pâinea din anul acela să fie frumoasă şi curată ca faţa lui” şi cu „ambii părinţi în viaţă, pentru că numai aceia pot ura.” “Vătaful aveau obligaţia de a se asigura ca fiecare casă să fie colindată numai o singură dată,  de-a păstra  ordinea în ceată, mai ales la împărţirea darurilor şi avea dreptul de a pedepsi pe cei care caută gâlceavă şi de a ura  vrăjind în case. În unele localităţi din Gorj şi Mehedinţi colindătorii cu Bună dimineaţa se adună la biserică unde vătaful „ are grijă să tragă clopotul bisericii pentru a anunţa lumea că au plecat în piţărăi”, povesteşte Toşa.

Citeste mai mult: adev.ro/mya8xj

Ajunul Crăciunului, în tradiția populară, este sărbătoarea de sfârșit de an patronată de moș Ajun. Despre moș Ajun se spune că ar fi fost frate geamăn cu moș Crăciun, deoarece seamănă între ei ca două picături de apă. Totodată, se știe despre moș Ajun că ar fi fost ultimul dintre apostoli. De asemenea, moș Ajun este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble cu colindatul și să li se dăruiască florinți de la părinți.Conform tradiției Maica Domnului înainte de a naște a cerut ajutor lui moș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – moș Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era moș Crăciun.

Se zice, din timpuri vechi, că în noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesele și pe care aceștia l-au încălzit cu suflarea lor.

Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși și buni la suflet.

O superstiție ne învață că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă.

Un obicei care se întâlnește în multe regiuni ale țării este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul, dar și cântăreții bisericești să umble cu icoana nașterii lui Iisus Hristos.

Alte obiceiuri în seara dinaintea Crăciunului:

Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;

În ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc “pui”;

Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit;

Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor;

La ajunul Crăciunului se pune puțină otavă (iarbă care crește în același an, după ce câmpul a fost cosit sau pășunat)  pe masă, care după sărbători se va da vacilor să o mănânce, astfel le va merge bine și se vor înmulți; În ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul.

În unele locuri există obiceiul conform căruia fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul.

În alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă.

Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *