MȚR își primenește hainele și le scoate la vedere pe pajiștea din jurul bisericuței din Bejan

Azi, de Ziua Crucii, de dimineață până seara, MȚR își primenește hainele și le scoate la vedere pe pajiștea din jurul bisericuței din Bejan.

Sărbătoarea se construiește sub forma unui performance, îmbogățindu-l cu gesturile noastre, ale tuturor; deopotrivă colegi, prieteni și vizitatori. Ne bucurăm împreună ochiul și inima cu ii, catrințe, pânzături, bete, pieptare, scoarțe, lepedee, și tot ce are țăranul de pus la aerisit în prag de sărbătoare.

Totodată, se deschide, după mai bine de 10 ani, bisericuța din curte și primenim locul ca să fie bun și curat. Se aduce lângă altar una dintre bisericile pictate de Horia Bernea, celebrându-i astfel ziua de naștere.

Noi suntem la treabă, de la 10 la 18, așa că vă invităm și vă așteptăm.

 Ne primenim hainele și le scoatem la vedere pe pajiștea MȚR

**********************************************************

Bisericuța de lemn din curtea MȚR se vizitează de Ziua Crucii

“Biserica cea veche din Bejan era neîncăpătoare. La sărbătorile mari, jumătate de sat rămânea pe afară și era prea friguroasă. Părăsirea a fost radicală. Nimic din ce era în bisericuța veche din lemn nu s-a transferat în cea nouă, terminată în 1949. Hramul bisericii nu este cunoscut, nefiind însoțit de o slujbă specială și de vreo mare sărbătoare. Cineva îl știe totuși. E Sfântul Nicolae. Nici horă nu se făcea pe lângă biserică, ci pe lângă școală. Doar la nunți se putea juca puțin în curtea bisericii. Se pare că lumea de aici e puțin afectată de dispariția bisericii. Preotul spune că oamenii din din sat nici nu prea merge la biserică”.

În toamna lui 1991, biserica a luat drumul orașului. A plecat spre București. la Muzeul Țăranului. Dacă ar fi rămas, în câțiva ani s-ar fi năruit și ar fi fost acoperită de iarba timpului. Destinul tuturor celor ce sunt făcute de mâna omenească.

Irina Nicolau, Dosar sentimental

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *